Am citit de dimineață un interviu pe HotNews cu unul dintre "luptătorii români” din Ucraina, fost comandant al unui așa-zis grup românesc care ar fi activ pe front.
Câteva lucruri pe care simt nevoia să le spun public, despre interviu și despre personaj.
În primul rând, pe omul ăsta l-am cunoscut acum doi-trei ani. Am condus vreo 2.000 de kilometri până în Bakhmut ca să fac un reportaj cu el și unitatea lui, după multe discuții și negocieri. La momentul respectiv, Bakhmut era efectiv iadul pe pământ, cele mai grele lupte se duceau acolo. I-am spus foarte clar: vin dacă mergem în misiune, dacă filmăm pe front. Altfel nu are sens nici pentru mine, nici pentru voi.
Ajung acolo, după un drum lung și obositor, și aflu că el și "unitatea”lui plecau spre Kiev... în permisie.
Practic, după două zile pe drum, am avut doar 15–20 de minute pentru un interviu grăbit, într-o școală abandonată la ieșirea din oraș, departe de linia frontului. I-am cerut atunci imagini din misiuni: video, foto, orice verificabil. A refuzat, invocând "securitatea militară”, deși i-am spus explicit că pot blura orice element sensibil. Răspunsul a rămas nu.
Evident că nu am publicat niciodată acel material. Ca freelancer, a fost o pierdere serioasă de timp și bani. Dar nu am vrut să ofer platformă unui om ale cărui afirmații nu pot fi verificate. Practic, luam de bune niște lucruri spuse de un individ într-o clădire abandonată din estul Ucrainei, cu cagula pe față. Am considerat că un astfel de demers nu întrunește elementele minime editoriale ca să poată fi publicat ca material de presă.
Un an mai târziu, ne reîntâlnim la Mikolaiv. De data asta era cu mine și o echipă TV din România. Stabilisem din nou să facem un material "de pe front”. Cu rezerve, dar am zis să mai dau o șansă.
Ne-am întâlnit într-un hotel plin de militari, jurnaliști și lucrători umanitari. A întârziat mult, a venit agitat și ne-a spus că "nu se poate” să mergem în misiune cu ei. În schimb, ne propunea să mergem undeva în afara orașului, "lângă niște fabrici abandonate”, unde el și colegii lui să simuleze o misiune, iar noi să filmăm.
Acolo, pentru mine, s-a închis definitiv subiectul. M-am ridicat de la masă și am plecat. Colegii mei au rămas și au filmat practic niște oameni care "se jucau de-a războiul” într-o zonă unde, la câteva sute de metri, civilii își vedeau liniștiți de viață.
Cu experiențele astea în spate, da, am dubii serioase despre cine este și ce a făcut cu adevărat acest individ in Ucraina.
Revenind la interviul din HotNews. Eu cred că lipsesc niște elemente esențiale din poveste:
- nu aflăm din interviu de ce a plecat din structură.
- nu aflăm care a fost relația lui reală cu International Legion for the Defence of Ukraine și dacă există confirmări din partea lor cu privire la contribuția sa la efortul militar.
- nu există detalii concrete despre misiuni: unde, când, în ce context, cu ce rezultat.
- nu există dovezi publicate in material: imagini, video, martori, nimic care să iasă din zona de afirmație personală.
În schimb, avem mult discurs general, aproape filozofic, despre război ( "Verdun vs. science fiction”), idei care sună bine, dar spun foarte puțin concret. E genul de narațiune care construiește o imagine abstractă, dar care nu documentează realitatea de pe front.
Jurnalismul de război nu se face din auzite și nici pe încredere. Se face de la fața locului, cu verificări, cu expunere, cu riscuri asumate. Când cineva începe să-ți spună "nu se poate”, "e prea periculos”, "filmați aici în schimb”, de cele mai multe ori nu e vorba de securitate, ci de lipsă de substanță. Și ar trebuie sa fie un red flag pentru orice jurnalist.
Sunt sincer surprins că un astfel de material a trecut de filtrul editorial al HotNews. Tocmai pentru că, de obicei, standardele sunt mult mai ridicate. Aici, însă, pare că nimeni nu a pus întrebările incomode , exact cele care fac diferența între un interviu banal și un produs jurnalistic solid.
(Mircea Barbu)