Nu trebuie să ai prea multe tangențe cu politica ca să realizezi că anularea alegerilor și campania lui Georgescu au fost, cel mai probabil, lucrătură românească, rușii intrând pe fir pe ultima sută de metri înainte de noiembrie 2024, văzând că micul Putin uns cu uleiuri naturiste chiar are șanse.
Faptul că Marius Lazurcă ne spune random, la un interviu târziu că îi este greu să găsească „argumente care să sprijine această ipoteză și anume că, în adâncimile, în măruntaiele obscure, oculte ale statului român, există o instalaţie care produce loialitate față de Federaţia Rusă, o maşinărie infernală care asociază ocult și deopotrivă strâns România la Federaţia Rusă” arată că ba dimpotriva, aceste elemente clar există și probabil încă sunt prezente, fie active, fie în rezervă.
Este clar că Nicușor Dan nu va produce niciodată mult-promisul raport privind anularea alegerilor sau că, dacă îl va produce, va spune că toate instituțiile și-au făcut treaba perfect. Nu este în interesul serviciilor de informații să li se demonstreze incompetența sau mai rău, complicitatea cu pro-rușii pe care îi protejează și de la care mulți își iau lumina. În loc de rapoarte și investigații sau comisii parlamentare, avem un consilier prezidențial care ne zice să stăm liniștiți. Păi bine baieți, și cu Iohannis am stat foarte liniștiți și nu prea a ieșit bine, nu?
Părerea mea: național comunismul anilor ‘80 a creat niște securiști loiali lui Ceaușescu, care îi împărtășeau complet viziunea de "hedging”: nici cu Estul, nici cu Vestul, pentru care o Românie neutră era cea mai bună garanție că își vor menține controlul asupra țării. Sunt aceiași oameni care voiau tratate cu URSS și cu Federația Rusă după ‘90, în gașca lui Iliescu. Mereu în minoritate după 1995/6, mereu frustrați, dar mereu cu o influență semnificativă în statul român.
Și în fond, nici nu e foarte greu ca visul lor de mare prietenie și cu China, și cu Rusia să se materializeze măcar parțial: să ne uităm doar la Slovacia, la Ungaria, la Cehia chiar, unde premierul Andrej Babis, tocmai revenit la putere, a colaborat cu poliția secretă cehoslovacă.
All reactions:
6 comments
19 shares
Like
Comment
Most relevant
Și aici mai multe, din ce putem vedea din dovezile existente public: https://youtu.be/gvSQ1lW8Sqc?is=R37xthPLqobVchGz
YOUTUBE.COM
Politică la minut #7. Cine controlează cu adevărat serviciile secrete în România?
Politică la minut #7. Cine controlează cu adevărat serviciile secrete în România?
Daniel Chirilă
Totuși, nicăieri în lumea asta deciziile nu mai sunt luate de politicieni. De la abolirea monarhiilor absolutiste, unde regele chiar lua decizia care îi trecea prin cap. Din momentul ăla mereu a existat un grup de oameni obscuri care au luat deciziile în spatele cortinei.
Luca-Mihail Barbu
Luând in considerare toate acestea, cred ca trebuia crescut bugetul la SRI cu mai mult de 14%. Cred ca trebuia triplat. Ca doar serviciile ne protejează de amenințarea rusească de la granița nu?
Cristina Pantazi
Mai putin prima parte. CG iliescukgb e prelucrat de mult, nu cu putin timp inainte de alegeri
Ioana Corduneanu
Felicitări și mulțumesc pentru toată munca voastră. Vă ascult în timp ce lucrez 