Cum să obţineţi diplome şi certificate pentru locuri de muncă bine plătite
Fiecare din cunoştinţele pe care le dobândiţi la LINK Academy este recunoscută la nivel mondial.
Acest lucru este posibil, deoarece pregătirea şi susţinerea examenelor finale sunt organizate de LINK Academy, iar certificatele sunt emise direct de la adresa Departamentului de Examinări Internaţionale Cambridge, Microsoft, Adobe, Zend şi CompTIA din Anglia, Olanda sau Statele Unite ale Americii.
Cunoştinţele pe care le dobândiți aici au aceeaşi valoare ca şi cum le-aţi fi dobândit în centre puternice de IT din Europa sau America. Din experienţa noastră, cu aceste certificate în mână obţineţi o autoritate recunoscută în ţară, dar și la nivel internațional. În afară de abilităţile şi cunoştinţele reale pe care le obţineţi, acestea vă vor facilita accesul în întreprinderile și companiile care oferă locuri de muncă bine plătite.
LINK Academy lucrează la cel mai înalt nivel de parteneriat cu cele mai cunoscute instituţii şi companii IT, fiind singura instituţie din Balcani şi una dintre puţinele din Europa care dispune de toate aceste acreditări. De altfel, Departamentul de Examinări Internaţionale Cambridge este parte a Cambridge Assessment, cea mai mare agenţie europeană pentru evaluare, şi departament al Universităţii Cambridge.
Două dintre multele motive pentru care avem acest privilegiu sunt calitatea proiectelor pe care le-au făcut echipele noastre şi metologia „arhitectura cunoştinţelor” pe care o folosim în cadrul cursurilor, prin care asigurăm nivelul înalt de profesionalism celor care le frecventează. Indiferent dacă studiaţi în mod tradiţional sau la distanţă.
Ce vă aduce deţinerea acestor documente?
Prin obţinerea unor certificate recunoscute în industrie dovediţi că aveţi cunoştinţe şi abilităţi reale. Spre deosebire de colegii care nu au o asemenea dovadă a profesionalităţi lor, avantajul dumneavoastră la angajare sau deţinerea unei afaceri proprii este mare.
Conform rezultatelor cercetărilor efectuate de compania Microsoft, mai mult de jumătate dintre managerii IT au descoperit că un astfel de certificat este cea mai sigură modalitate pentru stabilirea nivelului de cunoştinţe şi abilităţi de programare, design şi administrare. Acesta este, de asemenea, şi criteriul cel mai important la angajare în cadrul companiilor mari.
Iar pentru manageri, şcolarizarea în cadrul departamentului de IT management şi obţinerea certificatului Cambridge International A&AS level Business Studies asigură autoritatea necesară pentru conducerea sectoarelor IT din cadrul diferitelor firme.
În acelaşi timp, cunoştinţele obţinute prin aceste calificări sunt reale. Chiar 63% din manageri şi directori afirmă că persoanele care posedă certificate sunt mai productive în comparaţie cu colegii lor care nu posedă certificate. Aproape jumătate din specialiştii IT chestionaţi au mărturisit că datorită cunoştinţelor lor oficializate, salariul le-a fost mărit. Nu este vorba doar de obţinerea unei hârtii, ci şi de faptul că obţinerea cunoştinţelor industriale presupune şi că aveţi capacităţi reale care sunt foarte profitabile.
Un supliment important la certificatul LINK Academy - toate competenţele dumneavoastră într-un singur loc
Alături de certificatul LINK Academy şi de toate celelalte diplome şi certificate pe care le puteţi obţine după finalizarea cu succes a şcolarizării, veţi obţine şi un document suplimentar care menţionează în detaliu toate cursurile finalizate la LINK Academy. Dacă doriţi, alături de acest document, puteţi obţine şi procentul pe care l-aţi realizat la fiecare materie.
Acest document important reprezintă dovada tuturor cunoştinţelor şi a abilităţilor asimilate în timpul şcolarizării, fiind extrem de util pentru potenţialii angajatori care astfel vor descoperi cu uşurinţă ce anume ştiţi să faceţi.
Ce tip de diplome şi certificate obţineţi dacă absolviţi cu succes şcolarizarea la LINK Academy?
În funcţie de departament, obţineţi un număr mare de diplome şi certificate care dovedesc capacitatea de folosire avansată a tehnologiilor informatice. Totodată, obtineţi autoritatea de a vă valorifica bine noua specialitate.
Pentru cei care frecventează Departamentele de Programare şi IT Business:
- Cambridge International Business Studies – certificat profesional eliberat de Departamentul de Examinări Internaţionale al Universităţii Cambridge, pentru cei care frecventează LINK Academy în cadrul Departamentului de IT Business.
- Cambridge International A/AS Level in Computing – certificat profesional eliberat de Departamentul de Examinări Internaţionale al Universităţii Cambridge, pentru cei care frecventează LINK Academy, în cadrul Departamentului de Programare.
Prin obţinerea unui astfel de certificat, vă însuşiţi autoritatea şi renumele uneia dintre cele mai vechi universităţi din lume, precum şi posibilitatea de a fi plătit adecvat pentru noile abilităţi pe care le deţineţi. Mai mult despre certificatele Cambridge.
Pentru cei care frecventează Departamentul de Programare (MS Windows și MS Web):
- MTA: Microsoft Technology Associate
- MCSD: Microsoft Certified Solutions Developer
- MCTS: Microsoft Certified Technology Specialist
- MCPD: Microsoft Certified Professional Developer
Dintre toate aceste certificate pentru programatori, setul certificatelor Microsoft intră în categoria celor mai valoroase certificate din lume. Mai mult despre certificatele Microsoft şi diplomele de programare profesională.
Pentru cei care frecventează Departamentul de programare PHP:
- Zend Certified PHP Engineer
PHP este cel mai folosit limbaj pentru dezvoltarea aplicaţiilor de Internet în lume. Compania de dezvoltare a limbajului PHP, Zend Technologies, cu programatori PHP profesionali, acordă titlul de specialitate de inginer certificat. Acest titlu este garanţia că posedaţi abilităţi pentru dezvoltare în mediul PHP. Mai mult despre certificatul Zend şi despre titlurile de programatori PHP profesionişti .
Pentru cei care frecventează Departamentul Design & Multimedia:
- Adobe Certified Expert
- Adobe Certified Professional
Adobe System este cea mai mare corporaţie de software care produce programe pentru design şi multimedia. De aceea, titlurile de expert şi profesionale pe care le acordă aparţin titlurilor IT de vârf pentru designeri care utilizează calculatorul în arta proprie şi în aplicarea de afaceri. Mai mult despre titlurile de expert şi titlurile profesionale pentru designeri.
Pentru cei care frecventează Departamentul de Administrare:
- MTA: Microsoft Technology Associate
- MCSA: Microsoft Certified Solutions Associate
- MCSE: Microsoft Certified Solutions Expert
- MCTS: Microsoft Certified Technology Specialist
Setul certificatelor Microsoft pentru administratori aparţine celor mai valoroase certificate Network din lume. Mai mult despre certificatele Microsoft şi titlurile de administratori profesionişti.
Pentru cei care frecventează Departamentul de Administrare, specializare PC hardware:
- CompTIA A+ Certified IT Tehnician
CompTIA este cel mai puternic titlu de tehnicieni PC. Companiile cum sunt Microsoft, Hewlett-Packard şi Cisco, solicită Comptia A+ certificare pentru tehnicienii săi, iar CompuCom şi Ricoh solicită această certificare drept condiţie principală şi necesară la angajare. Mai mult despre certificarea CompTIA pentru tehnicieni PC profesionişti.
Pentru cei care frecventează departamentul de Programare (Java Development):
- Oracle Certified Associate
- Oracle Certified Professional
Programul de certificare Oracle pentru tehnologia Java este o certificare de prestigiu, recunoscută pe plan internaţional, care se axează pe rolurile importante din dezvoltarea software-ului de aplicaţii şi din proiectarea sistemelor de afaceri. Pentru profesioniştii şi managerii IT, certificarea Oracle Java confirmă un grad de experienţă şi expertiză care corespunde standardelor ridicate din industia IT. Mai multe despre certificarea Oracle Java pentru programatorii Java.
Pentru cei care frecventează Departamentul CAD:
- AutoCAD 2011 Certified Associate
- Autodesk 3ds Max Design 2011 Certified Associate
- Autodesk Revit Architecture 2011 Certified Associate
- Autodesk Inventor 2011 Certified Associate
Autodesk este lider mondial în design 3D, în ingineria şi în dezvoltarea de software pentru construcţii, arhitectură şi entertainment. Certificarea Autodesk este o acreditare recunoscută în industrie care vă poate ajuta să avansaţi în carieră, asigurând beneficii atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru angajatorul dumneavoastră. Certificarea Autodesk este o validare sigură a aptitudinilor şi a cunoştinţelor dumneavoastră şi vă poate ajuta să avansaţi pe plan profesional, să aveţi o productivitate mai bună şi o credibilitate mai mare. Mai multe despre certificarea Autodesk.
Pentru cursanţii de la Departamentul de Administrare:
- Junior Level Linux Professional (LPIC-1)
- Advanced Level Linux Professional (LPIC-2)
Linux Professional Institute (LPI) este prima organizaţie globală care îi sprijină pe utilizatori în folosirea profesională a sistemelor de operare Linux. Certificarea LPIC confirmă competenţele şi cunoştinţele IT de specialitate din acest domeniu. Urmăreşte Linux Standard Base şi alte standarde şi convenţii relevante. Veţi avea oportunitatea de a susţine examenul pentru două niveluri de certificare LPIC: LPIC-1 şi LPIC-2. Aflaţi mai multe despre certificarea LPIC.
TESTING CENTER
LINK Academy îndeplineşte standarde stricte în privinţa echipamentului şi a calităţii. Este testing center acreditat internaţional, ceea ce asigură cursanţilor săi apartenenţa la cea mai influentă reţea de profesionişti atestaţi.
În acest fel, cursanţii au condiţii optime pentru susţinerea examenelor, motiv pentru care rata de promovare a acestor examene de către cursanţii LINK Academy este ridicată.
Pearson VUE
Pearson VUE este unul dintre cele mai mari centre de testare internaţională, fiind provider exlusiv al examenelor oficiale pentru companiile: Adobe, Oracle, CompTIA, Cisco Systems, Zend Tehnologies şi multe altele, ale căror diplome, certificate şi licenţe sunt o dovadă a competenţei de cel mai înalt nivel. Acestea au devenit un standard şi o condiţie a tuturor companiilor IT din 165 de ţări din întreaga lume.
Posibilitatea susţinerii examenelor în VUE test center la LINK Academy este un drept exclusiv al cursanţilor LINK Academy.
Prometric
Prometric este unul dintre cele mai mari centre de testare cu care colaborează LINK Academy şi provider excusiv al examenelor oficiale pentru numeroase firme internaţionale renumite.
Diplomele, certificatele şi licenţele Prometric sunt dovada nivelului de competenţă şi o condiţie pentru angajare în numeroase companii de succes din 160 de ţări din întreaga lume.
Certiport
Certiport este unul dintre liderii mondiali în materie de centre de testare, fiind autorizat pentru testarea şi pentru întregul proces de certificare pentru un număr mare de instituţii influente din întreaga lume, ale căror certificate, diplome şi licenţe sunt dovada unui înalt nivel de profesionalism.
Datorită statutului de "Testing Center" pe care LINK group îl deţine, posibilitatea de susţinere a acestor teste de certificare este asigurată doar cursanţilor acestei instituţii.
3 moduri de a obține un job bine plătit
Am pregătit un document în care puteţi descoperi trei moduri de a obţine un job bine plătit pentru profesioniştii care lucrează pe calculator. Descărcați raportul aici.