Ce obţineţi prin şcolarizarea la LINK Academy
La LINK Academy, obţineţi cunoştinţe de specialitate pentru lucrul pe calculator, pe care le puteţi aplica şi valorifica imediat.
În această privinţă, există 9 motive pentru care educaţia la LINK Academy este o alegere excelentă pentru o persoană care se află în poziţia dumneavoastră.
1. Dobândirea unor cunoştinţe pe care le veţi putea valorifica rapid
Specialiştii LINK Academy de la care preluaţi cunoştinţe au peste 180 de mii de ore de lucru pe proiecte de dezvoltare software şi de design. Când am început să calculăm numărul total de linii de cod pe care le-au scris, am ajuns la peste 5 milioane. Apoi ne-am oprit din numărat.
Vă menţionăm acest lucru, deoarece educaţia la LINK Academy se bazează pe utilizarea profitabilă a abilităţilor IT.
Printre proiectele care au fost dezvoltate de către specialiştii noştri se numără software-ul e-government creat după criteriile oficiale de securitate impuse de guvernele Europei de Vest şi cel al Statelor Unite ale Americii.
Printre companiile şi instituţiile care au profitat de soluţiile de dezvoltare şi de serviciile echipelor care lucrează pentru LINK Academy sunt: Banca Comercială, Volksbank, Beocity, DDOR Novi Sad, Casa de asigurări Dunav, Europrojekt, Fidelinka, Knjaz Milos, Futuraplus, inclusiv majoritatea Facultăţilor locale (dintre care menţionăm: Facultatea de Economie, de Arhitectură, de Medicină, de Drept, de Agricultură), întreprinderea Galenika, patru instituţii guvernamentale, patru ministere, Telenor, Interspeed, Lukoil, L'Oreal, Pepsi, Porsche, Olympus, Samsung şi multe altele.
Din aceste motive, prin educaţia la LINK Academy veţi avea posibilitatea să exploraţi şi să învăţaţi cum să stăpâniţi tehnici reale de programare şi design, de dezvoltare şi utilizare software, precum şi instrumente de proiectare. Profesorii, consultanţii şi experţii noştri le-au folosit personal, iar cunoştinţele lor le vor împărtăşi cu dumneavoastra în fiecare zi.
2. Obţinerea titlurilor oficiale de specialist, pentru o carieră stabilă
Una dintre companiile IT regionale de foarte mare succes utilizează în timpul verificării programatorilor cinci etape de testare. Un candidat care a absolvit oricare dintre facultăţile regionale disponibile nu va fi acceptat pe baza cunoştinţelor dobândite printr-o astfel de educaţie. Pur şi simplu nu este suficient de pregătit pentru a promova toate cele cinci etape.
Din acest motiv, programa LINK Academy este autorizată oficial de către Departamentul de Examinare al Universităţii Cambridge şi de către două corporaţii software de vârf.
Titlurile de experţi, pe care le obţineţi la LINK Academy, garantează că aveţi abilităţi de gestionare a proiectelor în oricare dintre cele şase domenii principale de utilizare a tehnologiei IT, indiferent de experienţa anterioară. Singura condiţie este dorinţa dumneavoastră de a accepta provocarea.
Mai concret, pe lângă titlurile pe care le furnizează Cambridge International A/AS Level in Computing, după examen (în funcţie de departament) obţineţi şi titlurile industriale de experţi Microsoft Certified Professional, MCTS/MCPD/MCSA/MCSE/MCITP, Adobe Certified Professional, Adobe Certified Associate, Adobe Certified Expert, precum şi titluri autorizate de către asociaţii de IT specializate în domenii adecvate. În total, vă sunt disponibile 17 titluri de specialitate. Aflaţi mai multe despre diplome şi certificate.
Succesele participanţilor anteriori au confirmat că aceste titluri IT industriale oferă mai multă libertate în alegerea unui job. Un mic exemplu: atunci când un manager de resurse umane al Direcţiei regionale Philip Morris a aflat că un candidat a absolvit LINK Academy, i-a oferit imediat poziţia de team leader al echipei regionale de programatori de baze de date.
3. Condiţii tehnice pentru studiul în clasă sau de la distanţă (mail, chat online, discuţii pe forum etc.), în conformitate cu standardul grupului celor cinci universităţi de vârf pe plan mondial
La LINK Academy vă puteţi şcolariza în mod tradiţional sau la distanţă. Dacă alegeţi învăţământul la distanţă, participaţi la cursuri de la domiciliu sau de la locul de muncă, iar noi vă garantăm menţinerea unui nivel înalt de calitate a educaţiei.
Vă este disponibilă tehnologia e-learning care îndeplineşte standardele de educaţie ale grupului celor cinci universităţi de vârf. Prin urmare, cu ajutorul Internetului, ascultaţi orice prelegere, citiţi materiale, efectuaţi teste şi sarcini, se lucrează cu profesori şi consultanţi, ca şi când aţi fi prezent fizic în clasă. Interacţiunea cu profesorii şi cu colegii are loc prin toate canalele moderne de comunicare: mesaje e-mail, consultaţii chat programate periodic, opţiuni pentru trimiterea sugestiilor şi a observaţiilor şi, nu în ultimul rând, discuţii pe forum în funcţie de temele stabilite.
Mulţi cursanţi din Serbia şi din ţările vecine, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia, au terminat şcolarizarea la LINK Academy în varianta online. Cursanţii din America, Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, China, Polonia, Africa de Sud de asemenea.
Prima impresie pozitivă a cursanţilor care frecventează cursurile în mod tradiţional este dotarea tehnică a sălilor din cadrul LINK Academy.
Fiecare student are acces individual la software licenţiat. Valoarea software-ului utilizat la LINK Academy pentru fiecare student este de peste 7.000 de euro.
Bineînţeles, fiecare loc din sală are un laptop rezervat. Pentru prelegeri sunt utilizate proiectoare şi instrumente moderne pentru desfăşurarea predării. Sălile sunt proiectate după standardul Universităţii din Cambridge, cu scopul de a crea o atmosferă pentru o învăţare cât mai uşoară.
Avem grijă la detalii. De exemplu, există pachete de software pe care le primim cu trei luni înainte de scoaterea pe piaţă. Apoi, dacă este util pentru studenţi, oferim testarea versiunii beta. Prin astfel de cercetări, obţineţi abilităţi de acceptare a modificărilor constante din tehnologia IT.
4. Aveţi acces la resursele necesare pentru dezvoltarea carierei
Nu dorim doar să vă predăm abilităţi.
Scopul nostru este să vă ajutăm să vă puneţi în valoare cunoştinţele dumnevoastră noi. Aceasta este singura modalitate de a vă bucura de utilizarea lor. Plăcerea de a scrie o linie bună de cod, de a selecta nuanţa corespunzătoare de culoare, de a oferi un sfat corect persoanelor cu care lucraţi - este şi mai mare atunci când aveţi certitudinea că veţi putea repeta ceea ce vă place şi mâine, şi în fiecare zi de acum înainte.
Mai exact, atunci când aveţi control asupra cât şi cum lucraţi, cât şi cum câştigaţi.
Pentru a vă ajuta în acest sens, educaţia la LINK Academy vă oferă acces la resursele noastre profesionale.
De la formarea continuă în abilităţile de prezentare, negociere şi de conducere, prin lucrul la proiecte reale cu scopul de a obţine recomandări, până la utilizarea canalelor noastre economice pentru a ajunge la societăţile în care aţi dori să lucraţi, toate acestea vă vor pregăti pentru continuarea carierei dumneavoastră.
De fapt, acesta este unul din principalele motive pentru care şcolarizarea la LINK Academy este atât de practică. Nu obţineţi doar abilităţi şi cunoştinţe, ci şi instrumente pentru prezentarea convingătoare a ceea ce ştiţi şi a ceea ce puteţi face. Este păcat să fie altfel, şi ca cineva cu abilităţi şi cunoştinţe mai puţine decât dumneavoastră să aibă mai mult succes, doar pentru că este mai „descurcăreţ”.
5. Credem că ne punem întrebarea corectă
Avem o întrebare pe care o utilizăm de fiecare dată când alegem profesorii, când întocmim planurile şi programele, când obţinem parteneriate cu organizaţiile IT de specialitate. Această întrebare este: "Ce este necesar să facem pentru ca studenţii noştri să obţină cel mai mare beneficiu profesional în urma şcolarizării la LINK Academy?“
Am observat că această întrebare simplă elimină diverse nelămuriri şi dileme. De asemenea, influenţează asupra modului de expunere a prelegerilor şi a modului de lucru cu studenţii.
De exemplu, nici măcar cel mai bun program nu va fi bine acceptat, dacă profesorul este plictisitor. Din acest motiv, profesorii de la LINK Academy, pe lângă experienţa de succes pe care o au în domeniile lor de specialitate, mai folosesc şi metode moderne de predare şi de lucru cu studenţii. Suntem conştienţi că este greu de acumulat cunoştinţe, atunci când învăţarea nu este distractivă şi interesantă.
Din punct de vedere al planului şi al programei de studiu, prioritatea pe baza căreia stabilim obiectele de studiu pe care un cursant trebuie să le stăpânească este ca acestea să fie utilizabile practic şi să poată fi valorificate. Tehnologia informaţională se îmbunătăţeşte constant; se publică software-uri noi, funcţionalităţi noi, se descoperă tehnici noi. Noi reacţionăm la toate acestea. Ca un mic exemplu, suntem prima instituţie de învăţământ de pe piaţa regională care a oferit cursanţilor săi posibilitatea de instruire profesională pentru platforma Windows Server 2008, în conformitate cu programa de formare oficială Microsoft, silabus 2009/2010, incluzând şi examenul pentru obţinerea unei serii de certificate MCITP noi.
Toate aceste lucruri nu ar fi posibile dacă nu ne-am întreba permanent: "Ce este necesar să facem pentru ca studenţii noştri să obţină cel mai mare beneficiu profesional în urma şcolarizării la LINK Academy?“
6. Abilităţi de patru ani care se obţin în 12 luni sau mai puţin
Programa LINK Academy este intensivă.
Timp de două semestre, veţi dobândi mai multe abilităţi şi tehnici IT, decât în patru ani petrecuţi în cadrul unei facultăţi de tehnologie a calculatoarelor.
Datorită acestui mod de prelucrare a cunoştinţelor de specialitate, şcolarizarea este posibilă atât pentru studenţii care nu au nicio experienţă, cât şi pentru cei care s-au dovedit deja ca fiind profesionişti.
Cum este posibil ca învăţarea să fie accelerată atât de mult?
Există o explicaţie: pentru stăpânirea de noi competenţe utilizăm procesul "arhitectura cunoştinţelor", care utilizează în mod corespunzător toate mediile moderne pentru transferul de cunoştinţe. Rezultatul este o preluare mai rapidă a informaţiilor noi. Acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să învăţaţi, ci că este posibil ca în termen de 12 luni să obţineţi competenţe pentru care în mod normal ar fi necesari trei-patru ani.
7. Lectori, experţi şi consultanţi cu succes real în domeniile lor de specialitate, pregătiţi să-şi împartă cunoştinţele cu dumneavoastră
Echipa noastră are în spate peste 180 de mii de ore de dezvoltare a proiectelor de piaţă. Peste 100 de lucrări de specialitate, apărute în publicaţii IT şi în publicaţii oficiale ale asociaţiilor IT. Prelegeri dese în cadrul simpozioanelor şi a forumurilor, cum ar fi Telecommunications Forum (TELFOR) sau congresul JISA.
Printre lectori se numără doctori şi specialişti în ştiinţe. De exemplu, leader-ul Departamentului de design a obţinut titlul de specialist Master la o universitate cunoscută din Spania - Pompea Fabra. Sau, unul din lectorii de la Departamentul de programare a făcut parte din echipa de dezvoltare a software-ului pentru producătorul de aparate electronice din SUA - Texas Instruments.
Rezultatul este o experienţă dovedită şi profitabilă pe care o împărtăşim cu dumneavoastră. Dacă vă uitaţi la începutul carierei multor profesionişti de succes, veţi vedea că majoritatea au avut privilegiul de a lucra cu oameni de succes în domeniul respectiv.
Printre proiectele dezvoltate de specialiştii noştri se numără software-ul e-government, creat după criteriile oficiale de securitate impuse de guvernele Europei de Vest şi de cel al Statelor Unite ale Americii. Un număr mare de companii şi instituţii, inclusiv universităţi, ministere şi institute, au beneficiat de serviciile oamenilor noştri. De la Siemens, Pepsi, L'Oreal, Porsche, până la Facultăţile de Economie, de Arhitectură, de Medicină, de Drept, de Agricultură şi până la unele dintre cele mai cunoscute companii regionale.
Şi cireaşa de pe tort, lectorii, experţii şi consultanţii noştri sunt membri ai celei mai mari asociaţii mondiale de profesionişti IT - IEEE CS (Institute for Electrical and Electronic Engineers Computer Society), o organizaţie care oferă standarde şi gestionează dezvoltarea tehnologiilor informaţionale la scară mondială.
Folosiţi posibilitatea de a învăţa cât mai multe de la astfel de oameni.
8. Un supliment important la certificatul LINK Academy - toate competenţele dumneavoastră într-un singur loc
Alături de certificatul LINK Academy, pe care îl obţineţi după finalizarea cu succes a şcolarizării, veţi obţine şi un document suplimentar care menţionează în detaliu toate cursurile finalizate la LINK Academy. Dacă doriţi, alături de acest document, puteţi obţine şi procentul pe care l-aţi realizat la fiecare materie.
Acest document important reprezintă dovada tuturor cunoştinţelor şi a abilităţilor asimilate în timpul şcolarizării, fiind extrem de util pentru potenţialii angajatori care astfel vor descoperi cu uşurinţă ce anume ştiţi să faceţi.
Aşadar, dacă aţi excelat în domeniul graficii vectoriale şi al celei raster, viitorul dumneavoastră angajator va şti imediat că veţi avea soluţii creative nemaipomenite. De asemenea, dacă aveţi rezultate foarte bune la obiectul de studiu Java, angajatorului îi va fi clar că vreţi crea aplicaţii mobile excelente.
Cu acest supliment, veţi deţine confirmarea clară că într-adevăr sunteţi calificat/ă pentru locul de muncă la care concuraţi, iar potenţialul angajator va vedea imediat la ce vă pricepeţi cel mai bine şi care sunt atribuţiile pe care vi le poate încredinţa. Pe scurt, acesta îi va oferi viitorului dumneavoastră angajator răspunsul la întrebarea: De ce ar trebui să vă angajeze şi de ce sunteţi tocmai dumneavoastrăi persoana potrivită pentru acel post?
9. 50 de vouchere la seminare de specialitate pentru a deveni cel mai bun candidat pe piaţa muncii
În cadrul LINK Academy, există Centrul pentru Dezvoltarea Carierei, care vă ajută să luaţi cele mai bune şi mai profitabile decizii privind cariera dumneavoastră. Acesta vă oferă posibilitatea de a intra în contact cu cei mai buni angajatori, de a vă îmbunătăţi CV-ul şi de a vă perfecţiona. Serviciile Centrului sunt gratuite pentru cursanţi şi includ resurse, programe speciale, seminare şi sfaturi individuale pe tema dezvoltării carierei, precum şi asistenţa privind asigurarea practicii de specialitate şi angajarea.
De câteva ori pe lună, CCD organizează în zilele de sâmbătă seminare susţinute de cei mai buni profesionişti din domeniul îmbunătăţirii abilităţilor personale şi profesionale. Prin exemple interesante din practică, aceştia vă vor transmite cunoştinţele care vă vor ajuta în mediul de afaceri şi vă vor oferi sfaturi pentru succesul în carieră. Alături de şcolarizarea la LINK Academy, obţineţi şi pachetul cu vouchere pentru 50 de seminare CCD, pe care le puteţi folosi de câte ori doriţi, în următorii 5 ani de la începutul şcolarizării.
Dacă deja ştiţi unde aţi vrea să lucraţi şi cu ce companie să colaboraţi, CCD deţine o mare reţea de parteneri cu care vă poate face legătura. Una dintre modalităţile de a intra în contact direct cu cei mai doriţi angajatori sunt şi numeroasele târguri de locuri de muncă din regiune, la care participăm.
Pe lângă toate acestea, aveţi la dispoziţie şi servicii de orientare profesională, precum şi un şir de workshop-uri interactive pentru căutarea unui loc de muncă, care vă vor ajuta să scrieţi un CV foarte bun, să vă pregătiţi pentru interviu, să reduceţi emoţiile şi să vă prezentaţi cu încredere.
3 moduri de a obține un job bine plătit
Am pregătit un document în care puteţi descoperi trei moduri de a obţine un job bine plătit pentru profesioniştii care lucrează pe calculator. Descărcați raportul aici.